Studii despre…ÎNCREDERE

flower-pots-553460_1280

Ziua 17.

 

 

În dimineața aceasta continuăm șirul discuțiilor legate de oameni și de sentimentele lor. Aș vrea să ne imaginăm o mică poveste.

Un tânăr lucra de câteva zile la cea mai minunată vază a sa. Trudea zi și noapte pentru a crea ceva armonios care să bucure sufletul celui căruia urma să i-o dăruiască. În ultima seară, scosese vaza din cuptorul pentru lut și o mângâia precum pielea unei domnițe. O picta cu migală îmbinând fire de culoare și sentimente. Dimineața, după un somn adânc, s-a ridicat din pat simțind deja că vaza nu mai era atât de frumoasă. Așa că, impuns de superficialitatea cu care se dedicase, de fapt, operei sale, a aruncat vaza într-un colț, care căzu în zeci de bucățele colorate…bucățelele muncii lui. Strigătul vazei îl trezi din inconștiență pe meșter. Fugind către opera sa, încerca să readune bucățile de lut în vaza sa… Însă aceasta nu putea fi reîntregită. Acum lăsa lumina să pătrundă prin crăpăturile ei, strălucind înțelepciune pe chipul meșterului său.

Astăzi aș vrea tare mult să îți vorbesc despre încredere. Să ne gândim pentru un moment la acest sentiment, sentimentul de încredere. Să ne imaginăm o lume în care niciunul dintre noi nu are încredere în nimeni și nimic. Cum ai merge pe străzile orașului tău? Cum ai putea trăi cu sentimentul de frică la fiecare pas? Cum ai putea trece peste fiecare nouă zi fără a crede nici măcar în propria umbră? Nu ai putea. Panica te-ar stoarce de puteri după cateva minute. Ai fi doborât de propria minte. Înțelegem acum cât de importantă este de fapt să avem încredere? Este PRIMORDIALĂ în mersul acestei lumi.

Încrederea este piatra de bază a oricărei relații pe care o avem. Încrederea oferă siguranță celui de lângă noi și menținerea ei intactă și deplină este ceea ce menține însăși relația. Vaza este încrederea, iar noi suntem meșterii. O construim pe baze solide, ea ne va împlini viața; o construim pe tânguieli morale, o vom destrăma în final. Și când încercăm să o reconstruim va purta reminiscențele amăgirii trecute, cicatricile pe sufletului celui iubit. Pentru că va trebui nu doar să reînviem certitudinea în inima celui drag, ci să avem grijă în fiecare moment de urmele lăsate pe o inimă frântă. Minciunile nu își au rostul pentru că singurii pe care îi mințim suntem noi înșine. Pentru că nu avem curajul să ne acceptăm așa cum suntem și să schimbăm orice ar contrazice ceea ce ne face să simțim că este BINE.

Vindem imagini, în loc de realități, înșelăm și ne înșelăm. În loc să iubim și să ne iubim pe noi înșine. Să devenim suficient de curajoși astfel încât să avem încredere în cel de lângă noi că va avea grijă de propriile frici, că ne va ajuta să devenim mai buni.

Pentru mine, încrederea este firul de ață care mă ține lângă oameni. Și eu, la rândul meu, am tradat încrederea. Însă voit, mi-am asumat-o complet pentru că știam că pierzându-mă mă voi regăsi și că, probabil, locul meu nu mai era acolo. Și da, am iertat atunci când încrederea mi-a fost spulberată, am dat o nouă șansă. Pentru că întotdeauna am crezut că astfel arăt calea frumoasă omului care, poate, pierdut, a aruncat cu încrederea dintre noi de pământ. Eu am adunat toate bucățile și i-am cerut să lucrăm împreună la re-construirea ei, pentru că știam că vaza a fost spartă de amândoi, conștient sau inconștient. Și am știut că dacă a ales să rămână, deja primul pas către ceva mai solid, mai frumos, a fost făcut. Iar dacă nu a rămas, am putut merge înainte fără regretul de a nu înțelege un om drag, cu credința că amândoi vom fi fericiți, pe drumuri separate. Am avut, poate, noroc. Eram iubită. Și iubirea a triumfat și data aceea.

Tu, cititorule, cum ai grijă de încrederea pe care cei din jur ți-o acordă?

Pe mâine,
Paula

4989 Total Views 1 Views Today

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *